Prințesa Brianna Caradja a fost după 1990 una dintre aparițiile exotice ale vieții publice românești. A fost răsfățata presei mondene de la noi, dar după două decenii în care s-a aflat „sub lumina reflectoarelor”, a dispărut la fel de brusc cum și apăruse.
Nu s-a putut împăca cu ipostaza în care ajunsese, aceea de supraexpunere mediatică.
Puțină lume știe că a fi celebru este parte din moștenirea Briannei. Și bunica ei, Ecaterina Caradja, o altă prințesă atipică, a fost cunoscută de o planetă întreagă.
Prinţesa Ecaterina Caradja a avut un destin spectaculos, din păcate, foartea puțin cunoscut în România. Despre viaţa prinţesei s-au scris cărţi în America și este considerată chiar vedetă. În cazul în care te întrebi de ce, află că a salvat sute de soldaţi în cel de-al Doilea Război Mondial.
Astăzi, nepoata ei, prințesa Brianna Caradja, atât de vânată de presa de monden de la noi, acceptă prima discuție deschisă de când a decis să nu mai facă parte din viața publică.
Cum ar zice tabloidele, „rupe tăcerea”! Vorbește împreună cu fiul ei cel mic, Maximilien Caradja, în exclusivitate pentru andreeatrandafirescu.ro despre un subiect drag lor.
Andreea Trandafirescu, jurnalist: Mulțumesc pentru că ați acceptat invitația mea la dialog. Într-o postare pe o rețea socială spuneti faptul că, în timp ce lumea întreagă o primește pe bunica dumneavoastră cu brațele deschise, România o ignoră total…
Făceați referire la faptul că pe 2 iunie 2021, în cadrul unei ceremonii de decernare organizată în Polonia, prințesa Ecaterina Caradja a fost decorată post-mortem pentru ajutorul oferit refugiaților polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
‘Filantropie’ este cuvântul care ar putea să o descrie cel mai bine pe bunica dumneavoastră?
Prințesa Brianna Caradja: “Fii uman în tot ce faci!”
Prințesa Brianna Caradja: ‘Filantropia’ este un cuvânt ușor greșit pentru a o descrie pe bunica mea. Ea era implicată trup și suflet în tot ceea ce făcea, își dedica timp, multă energie și își folosea toată puterea de convigere pentru a obține rezultatele dorite. Asta am învățat eu de la ea și tot așa am dat și eu ca și lecție mai departe: când vrei ceva, luptă, când ceva este nedrept, luptă, dacă poți ajuta, ajută, dacă poți ocroti, ocrotește! Fii uman în tot ceea ce faci, fii implacabil cu adversarii!
Iubită peste hotare, uitată de România
Andreea Trandafirescu, jurnalist: Mamavoastră spunea că România pare să o ignore total pe prințesa Ecaterina Caradja. Voi cum vedeți această nepăsare din partea autoritatiilor?
Maximilien Caradja, strănepotul prințesei Ecaterina Caradja: Din păcate, vedem lucrurile cu multă tristețe și frustrare, atât din punct de vedere personal, în calitate de strănepoți ai prințesei Ecaterina Caradja, dar și ca români. Străbunica noastră a făcut foarte multe pentru țara ei, și-a dedicat viața pentru a-i ajuta pe cei din jur, iar pentru acest lucru a fost recunoscută și decorată în mai multe țări precum SUA (unde s-au scris și cărți despre ea) și recent în Polonia.
La noi, din păcate, nu este recunoscut nimic, nici de către media și nici de către autorități. Memoria și patrimoniul ei, tot ce a fost furat ilegal de către comuniști, acum devin ruine din cauza nepăsării.
Să nu fie recunoscută în propria țară, țară pentru care s-a luptat și a sacrificat atât de multe, e un lucru ce ne doare și ne afectează foarte mult. Ea a primit medalia Virtus et Fraternitas pentru că a îngrijit și a adăpostit în orfelinatul pe care îl conducea, Leagănul Sfânta Ecaterina din București, în jur de 700 de copii din Polonia care au fugit de Germania nazistă și de URSS când le-a fost invadată țara!
În Polonia radiourile și televiziunile vuiesc despre eveniment, omologii românii nu consideră interesantă știrea despre compatrioata lor
Și nu numai, atât la Leagăn, cât și în zona Nedelea, Prahova, unde își avea conacul s-a ocupat de generații întregi de copii români orfani. Și aici dezinteresul doare cu atât mai mult cu cât, după cum vedeți, s-a ocupat în principiu de viitorul nostru ca și țară.
Au fost știri despre eveniment și despre ea pe toate canalele media din Polonia, s-au făcut campaniir în metrou, pe stradă, peste tot, cu portretul ei, despre viața ei.
Este un contrast imens între cum ne prețuim noi (n.r. românii) valorile și istoria și cum o fac ei (n.r. polonezii). La noi nu am văzut nicio știre care să facă referire la faptul că o româncă a fost onorată și a primit o medalie de la președintele Poloniei, în direct la TV.
“Ne doare și ne afectează lipsa de interes a României față de propriile valori”
Am fost și eu intervievat de către tv, radio și presa poloneză, au fost difuzate materialele și s-a vorbit despre ea, și aici, din păcate, este uitată complet!
Andreea Trandafirescu, jurnalist: Cum ați fost primiți în Polonia?
Maximilien Caradja, strănepotul prințesei Ecaterina Caradja: Excelent de bine! Am fost primiți cu multă căldură, ni s-a oferit încă de la început asistență pentru a organiza deplasarea, mai apoi cazare, traducători pentru eveniment! Am fost primiți precum o delegație oficială din România !
La fiecare etapă din eveniment, la fiecare prezentare, chiar și la mesele oficiale erau organizatori sau alți participanți cu noi care aveau grijă ca totul să fie în regulă, să ne explice tot ceea ce fac, cu ce scop, ne-au introdus atât de bine în atmosfera pe care și-au dorit să o creeze.
Surprinși de faptul că polonezilor le pasă mai mult decât românilor de bravura bunicii…
Organizatorii au pus chiar și steagul României pe masa noastră, lucru care ne-a impresionat și ne-a făcut să ne simțim mândri! Am fost surprins de bunătatea lor și de entuziasmul cu care ne vorbeau despre această ceremonie, despre rolul și importanța de a decerna medalii persoanelor care au ajutat poporul polonez și nu numai.
Am simțit cum ei, polonezii, chiar pun suflet și consideră că este de datoria lor să recompenseze faptele de eroism și să păstreze vie memoria lor. Toate persoanele implicate, de la președintele Poloniei, la ministrul culturii din Polonia sau directorul Institutului Pilecki, ne-au mărturisit faptul că sunt de părere că aceste aspecte sunt foarte importante.
Am primit mulțumiri pentru tot ce a făcut prințesa Ecaterina Caradja pentru poporul polonez, ne-au confirmat că este un exemplu de urmat și că reprezintă România onorabil, cu încurajarea că și noi, ca români, să începem să ne mândrim cu ceea ce a făcut. Ei au fost primii surprinși când au aflat că de fapt la noi este total invers și că din păcate încă ne luptăm pentru că memoria ei să fie recunoscută.
Andreea Trandafirescu, jurnalist: De ce mama voastră, prințesa Brianna Caradja, a ales să vă delege pe voi pentru primirea medaliei străbunicii voastre?
Maximilian Caradja, strănepotul prințesa Ecaterina Caradja: Aș zice că a fost pentru a marca trecerea la următoarea generație. Noi suntem cei care vor continua să lupte pentru a duce memoria Ecaterinei mai departe.
Bineînțeles, să mergem acolo a fost o mare onoare și chiar am fost de la început foarte fericiți și ne-am oferit oricum ‘voluntari’ pentru deplasare încă de când am fost invitați la ceremonie. Cumva, cred că mama a vrut și ea să putem să trăim noi acest moment și a fost un lucru foarte bun. Ne-a dat energie suplimentară și ne-a deschis perspective noi pentru a apăra și a duce memoria Ecaterinei mai departe cu onoarea și determinarea pe care o merită din plin demersul nostru!
Așadar, prințesa Ecaterina Caradja, fiica prințesei Irina Cantacuzino şi a prințului Radu Creţulescu, este o româncă demnă de a fi povestită la nivel planetar. Faptele eroice ale acestei femei -care poate fi considerată un model- par prea puțin interesante pentru o mare parte a mass-mediei de la noi. Există un context marcat de dezinteres profund față de lucrurile cu esență și față de oamenii de valoare.
Să nu ne mai mire nepăsarea, audiența face diferența
“Poți să fii deștept cât zece, dacă n-ai talent ești rece!’ Mare adevăr zice celebrul vers. Cu alte cuvinte, degeaba ai ‘deștepți’ la cadru, dacă nu se scălămbaie puțin, dacă nu spun ceva să sară inima din piept, inutil să apară la tv.
Nu doar o dată m-am lovit de refuzul șefilor din diversele redacții pe unde am lucrat atunci când am propus și altfel de povești, despre oameni de bine care meritau să iasă în față. De ce? Pentru că nu ar face audiență astfel de subiecte…
Nu contest că au fost și câțiva luminați care au acceptat și ‘plictiseli’ d-astea. Cum? Uite, așa. Ei știau că publicul trebuie educat și că trebuie să-i dai și lucruri frumoase, nu doar scandal.
În loc de concluzie, nu zice nimeni că e rău să fii interesat și de nimicuri volatile, dar bine ar fi bine să știm, măcar de “ochii” culturii generale, și cine este persoana despre care facem astăzi vorbire: prințesa Ecaterina Caradja, o româncă ce ne duce numele țării peste granițe și ne aduce onoare prin fapte și nu doar cuvinte!
