Nu toate prințesele sunt ‘coborâte’ din filmele lui Walt Disney, cu povești de viață creionate în clișee. Unele sunt atipice prin credințele și faptele lor care impactează destinele a mii de oameni.
Astăzi vorbim despre prințesa Ecaterina Olimpia Caradja. Românca al cărei destin spectaculos a străbătut planeta. Curajul ei și comportamentul curajos, aproape ieșit din tipare pentru o femeie, i-a adus recunoașterea pe plan mondial.
Viața plină de încercări a unei prințese
S-a născut în Bucureşti, pe 28 ianuarie 1893. Este fiica prinţesei Irina Cantacuzino şi a prinţului Radu Creţulescu. Părinţii ei divorţează când prinţesa are doar trei ani.
Tatăl o răpește şi o duce în Anglia, unde o lasă într-un orfelinat, sub un nume fals pentru ca mama ei să nu o mai găsească niciodată. Irina Cantacuzino încercă în zadar să-şi regăsească copila.
În memoria fiicei răpite, prinţesa Cantacuzino construiește o fundaţie pentru copiii orfani. Se recăsătorit cu prinţul Nicolae Ghica şi continuă să-şi caute copilul furat. Moare fără să ştie dacă Ecaterina mai este în viaţă.
Găsită întâmplator de o rudă
Prinţesa răpită e descoperită, întâmplător, de o mătuşă, în 1908. Aceasta o găsește la o mănăstire din Franța şi o aduce în România. Aici ajunge în custodia familiei Cantacuzino.
Educație elitistă
Fără mamă, Ecaterina e crescută de bunicul pe linie maternă. Gheorghe Grigore Cantacuzino e prim-ministru la data la care își regăsește nepoata furată. Se ocupă ca cea mică să primească o educaţie aleasă. Prinţesa e şcolită la instituţii de prestigiu din Anglia şi Franţa. La încheierea studiilor, tânăra cunoaște cinci limbi străine.
Iubire pe timp de război
Chiar înainte de debutul Primului Război Mondial se mărită cu prinţul Constantin Caradja (1892-1962). După ce trupele germane pătrund în ţara noastră în 1916, ea fuge din Bucureşti. Pleacă împreună cu cele două fete, Irène Mathilde Catherine (de 1 an) şi cu Marie Constance Lucie (în vârstă de doar 10 zile).
Se refugiază în Moldova, unde lucrează ca voluntar într-un spital cu pacienţi bolnavi de tifos.
Viața marcată de tragedie
Prima fată moare la cutremurul din ’40, iar a doua, la Viena. După armistiţiu, prinţesa Caradja se întoarce la Bucureşti unde își dedică viaţa activităţilor de întrajutorare. Poate cea mai importantă misiune a sa a fost îngrijirea unui orfelinat fondat de mama ei, în care trăiau peste 3.000 de copii.
În 1920 o naște pe Alexandra.
Salvatoarea piloţilor
Opoziţia ei faţă de alianţa României cu Germania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial îi aduce faima pe plan internaţional. Când câmpurile petroliere de la Ploieşti sunt bombardate de Aliaţi, în august 1943, prinţesa Ecaterina îngrijește câteva plutoane de aliaţi pe care îi cazează în spitalele sale. Apoi le facilitează fuga în Italia.
În timpul bombardamentelor din primăvara şi vara lui ’44, mai mulţi piloţi americani au aterizat forţat pe proprietatea sa de la Nedelea, de lângă Ploieşti.
Despre acest episod își amintește și domnul Romică, un bătrânel simpatic născut în 1945. Tatăl lui a fost șoferul personal al prințesei Ecaterina Caradja. Iată ce ne povestește…
“Când au căzut avioanele l-a luat pe tata și s-au dus la marginea satului. Atunci a apărut și Regele Mihai. Piloții (americani) căzuseră prin porumb și se temeau că vor ajunge pe mâna nemților. Ei voiau să se predea ori autorităților române, ori celor americane. Pe cei răniți i-a luat ( n.r. Ecaterina Caradja) și i-a dus la spital la Filipești. După ce s-au făcut bine i-a dus într-un loc sigur lângă Predeal.”
Se estimează că în timpul războiului prințesa salvat câteva sute de piloţi care s-au paraşutat de urgenţă în urma loviturilor suferite în zbor. Aceste fapte i-au adus porecla „Îngerul din Ploieşti” printre aviatorii americani.
Doi dintre piloţii cărora le-a salvat viaţa şi pe care i-a ajutat să scape au fost Richard W. Britt şi William J. Fili. Aceştia au repovestit cele întâmplate în câteva cărţi publicate în America şi au lăudat faptele de eroism ale Ecaterinei.
Evadarea pe Dunăre
În 1949, după venirea la conducere a regimului comunist, orfelinatele şi fundaţia au fost naţionalizate. Singura sa fiică rămasă în viaţă, Alexandra, care plecase la Paris în 1948, a ajutat-o pe prinţesa Ecaterina să scape din ţară în 1952.
Beneficiind şi de sprijinul serviciilor secrete franceze, ea a fugit din România pe Dunăre, pe un vas petrolier. A ajuns opt săptămâni mai târziu la Viena.
Americanii i-au acordat medalia „George Washington”
În iarna 1954-1955, prinţesa s-a ocupat de copiii din Algeria afectaţi de cutremurul de la 9 septembrie 1954. A călătorit mult, a ţinut discursuri în Franţa şi a dat interviuri pentru BBC.
În decembrie 1955 a primit permisiunea de a intra în Statele Unite ale Americii, unde a apărut imediat în presă – oamenii şi-au amintit de faptele sale de eroism din timpul războiului.
A stat 35 de ani în America, a călătorit intens, a ţinut cuvântări şi a reuşit să reunească aproape 500 de rezervişti dintre foştii prizonieri pe care i-a cunoscut şi i-a ajutat în România. Evenimentul care a avut loc prima oară la 28 august 1972 în Texas a devenit tradiţie, iar prinţesa a fost mereu invitată de onoare. În ianuarie 1977 a primit medalia „George Washington”.
Dorul de casa niciodată nu te lasă…
S-a întors în România după căderea comunismului și s-a mutat în vechiul orfelinat „Sfânta Ecaterina”. Aici l-a primit, la aproape 100 de ani, pe superstarul american Michael Jackson, cu prilejul concertului din 1992.
Un an mai târziu, în 1993, a murit după un secol de viaţă. A fost înmormântată alături de bunica, mama şi de fiice. Din familia extinsă mai sunt în viaţă nepoata să, prinţesa Brianna Caradja, şi doi strănepoţi: Maximilien și Constantin.
Și dacă prințesa Brianna a decis să iasă din viața publică, să trăiască departe de ochii curioșilor, fii ei au o misiune: să lupte cu statul român pentru reabilitarea Conacului Nedelea, “paradisul” Ecaterinei Caradja.
Ceea ce ar trebui să fie o parte prețuită din istoria românilor, acum nu este decât o altă casă lăsată în paragină de autorități.
Maximilien Caradja Jhonson, strănepotul prințesei Ecaterina Caradja: “Statul a decis să lase în paragină conacul ei (n.r. Prințesei Ecaterina Caradja) din Nedelea, locul unde au fost ingrijiți peste 1000 aviatori americani prăbușiți, dar și aproximativ 3000 orfani ce proveneau de la Leagănul Sfânta Ecaterina. Cineva va trebui să răspundă pentru asta.”
Moștenitorii vor ca Conacul Nedelea să fie restaurat și folosit ca și muzeu, indiferent de cine va fi proprietarul domeniului (ei sau statul român), iar ce se va încasa în urma exploatării domeniului va donat autorităților locale.
